Afirmația asta despre faptul că UE ne face cea mai mare parte a legislației este genul ăla de afirmație care pornește de la ceva ce din punct de vedere factual e ‚‚oarecum’’ adevărat (semi-adevărat, mai degrabă), faptul că o bună parte a legilor își au originea de la UE, și trage o concluzie complet falsă.
E folosită de mulți populiști, de la politicienii români la Jordan Peterson.
Hai să clarificăm puțin!
Afirmația asta despre faptul că UE ne face cea mai mare parte a legislației este genul ăla de afirmație care pornește de la ceva ce din punct de vedere factual e ‚‚oarecum’’ adevărat (semi-adevărat, mai degrabă), faptul că o bună parte a legilor își are originea la UE, și trage o concluzie complet falsă.
E folosită de mulți populiști, de la politicienii români la Jordan Peterson.
Hai să clarificăm puțin!
Încep cu concluzii, știu că nu toți citiți până la final:
A) Nu e vorba despre legi pe care ni le impun alții, ci e vorba despre faptul că FACEM LEGI ÎMPREUNĂ CU ALȚII, care nu ni se aplică doar nouă, ci și celorlalți. E o mică diferență.
B) România are instrumente bune de a influența deciziile care vin dinspre UE. Suntem reprezentați, ba chiar bine, în toate instituțiile care iau decizii în UE.
C) Sistemul de luare a deciziilor în UE este făcut de asemenea natură încât SĂ SE IA ÎN COMUN, pe cât posibil. Adică toți sunt implicați, statele și forțele politice importante.
D) Termenul corect nu este că PIERDEM SUVERANITATE, ci că PUNEM ÎN COMUN PĂRȚI ALE SUVERANITĂȚII. Adică și Germania are un rol asupra deciziilor care implică România, dar ȘI ROMÂNIA ARE UN ROL ASUPRA DECIZIILOR CARE IMPLICĂ GERMANIA, FRANȚA șamd.
Nu.e.puțin.lucru! Sigur că e în funcție de forțele noastre și de context, dar influența noastră asupra deciziilor din Germania ar fi fost ZERO fără UE.
Acum explicația extinsă:
Cine face legislația europeană? Simplificat, Comisia (echivalentul Guvernului) inițiază, Parlamentul European și Consiliul UE (Consiliul de Miniștri) votează. Țările au un anumit nivel de control asupra tuturor. Oamenii ăștia nu sunt personaje de capul lor.
Cum are România influență asupra celor care fac legislația?
1. Începem cu Comisia.
Președintele Comisiei e ales de șefii de stat sau de guvern din țări, inclusiv România.
Mai mult, fiecare țară are un comisar trimis acolo de guvernul său. Teoretic independent, dar nu va acționa împotriva țării sale.
2. Mergem mai departe. În Consiliul UE (sau, mai degrabă, consiliile, fiecare fiind echivalentul unui minister), avem câte un reprezentant pe fiecare zonă. În Consiliul pe Agricultură merge ministrul Agriculturii, pe Transporturi merge ministrul Transporturilor etc. Ăștia votează.
Majoritatea zdrobitoare a deciziilor de aici se iau cu vot cu “majoritate calificată”. Adică e nevoie de 55% state membre și 65% din populație.
Sunt unele decizii care se iau cu unanimitate, adică orice țară poate bloca toată Uniunea. Asta a făcut Austria când a blocat România pe Schengen.
Tot sistemul obligă toate statele să NEGOCIEZE, să împace și să implice (pe cât posibil) pe toată lumea. Foarte greu să-ți bage cineva pe gât o decizie pentru că e greu să strângi atât de mulți împotriva ta, dar și pentru că la următoarele voturi va avea nevoie de votul tău.
3. Al doilea for care votează pe legislație e Parlamentul European.
Aici România e bine reprezentată, avem al șaselea număr de deputați europeni. Mai mult, datorită conjuncturii, românii au stat în ultimii ani foarte bine la influență (PSD e partidul social-democrat cu cea mai mare proporție- sau era, nu știu dacă a fost depășit, USR e parte importantă din grupul Renew, ba chiar l-a condus sub Cioloș, iar Renew înclină de cele mai multe ori balanța votului, PNL e binișor reprezentat). Practic, România e bine înfiptă în toată “coaliția” laxă PPE – SD – Renew care decide voturile importante.
Cam greu să zici că bagi pe gât României.
4. Parlamentele Naționale au și ele rolul lor.
Chiar dacă nu decid în sine pe prima parte a legislației, ci doar după ce adoptarea la nivel european s-a terminat și trebuie transpuse în legi românești. Pot lua poziții pe proiecte legislative europene și pot “trage de urechi” miniștrii din țara lor pentru ce fac ăia la Bruxelles.
5. În fine, țările pot da în judeca.tă instituțiile europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă sunt de părere că a fost încălcat dreptul comunitar.
Adică nu e că ți se bagă pe gât decizii și nu mai ai ce face.
7. Important, există tipuri de legislație care se aplică fix cum e făcută la nivelul UE, adică regulamentele, și există alt tip, directivele, care TRASEAZĂ NIȘTE OBIECTIVE, LINII CLARE, DIRECȚII, însă LASĂ STATELOR MEMBRE MULTĂ LIBERTATE SĂ LE FACĂ AȘA CUM ȘTIU MAI BINE.
8. Mai mult, sunt zone în care orice stat poate bloca orice vrea UE. Spre exemplu, dacă România nu vrea să adere o altă țară la UE, pot să accepte toate celelalte, țara respectivă nu intră în UE.
Oricum ai pune-o, înseamnă creșterea puterii unui stat ca România.
9. Însăși cifra asta de 70% e înșelătoare.
Nu știu vreo evaluare oficială, dar acum vreo 10 ani citisem estimarea făcută de un ONG care zicea că 2/3 din totalul legilor adoptate într-un an ar origina la Bruxelles. Hai să zicem că e așa!
Numeric, ținând cont și de ce am spus mai sus, asta spune prea puțin, pentru că în cazul celor mai importante piese de legislație cu origine europeană, directivele, ORICUM o mare parte a conținutului e ce vor legislatorii români.
Dincolo de asta, cea mai mare parte a regulamentelor, celălalt tip major de legislație (un al treilea tip, deciziile, sunt mai rare) sunt REGLEMENTĂRI TEHNICE care nu au influență asupra ‚‚suveranității’’ așa cum o definesc chiar și cei mai înguști adepți ai terminologiei ăsteia.
Spre exemplu, regulamentul prin care se scad tarifele la roaming pentru telefon nu-ți fură cu nimic suveranitatea națională, să fim serioși!
Și mai e ceva: România are Constituție, are mii de legi în vigoare adoptate cu mult timp în urmă și fără legătură cu UE, are sute de mii de reglementări tehnice de nivel secundar, are decizii ale autorităților locale, are o mulțime de alte moduri în care își conduce treburile.
Concluzie: Povestea cu 70% e o manipulare.