Situația din Israel, Teritoriile Palestiniene și țările învecinate este una dintre cele mai încurcate probleme istorice și geopolitice din lume.
Reaprinderea conflictului în octombrie 2023 a făcut din regiune cel mai fierbinte punct de pe glob. Cu toate astea, există multă confuzie în rândurile publicului larg în legătură cu părțile implicate – direct sau indirect – acolo și cu interesele și orientările lor în ce privește acest conflict.
Palestinieni
Popor de limbă și cultură arabă care trăiește în Teritoriile Palestiniene, în Israel și într-o serie de state din lume. Se estimează că ar fi aproximativ 14 milioane de palestinieni sau oameni cu descendență palestiniană în lume. Dintre ei, 5.3 milioane trăiesc în Palestina / Teritoriile Palestiniene, adică Fâșia Gaza (cu 2.3 milioane) și Cisiordania (3.2 milioane).
Aproximativ 2 milioane trăiesc în Israelul propriu-zis, fiind cetățeni israelieni.
Alte mai multe milioane trăiesc ca refugiați în statele din jur. Cei mai mulți au ajuns acolo după războaiele pierdute de statele arabe cu Israelul, în special în 1948 și 1967, o parte fiind alungați de israelieni și o parte plecând voluntar.
Teritoriile Palestiniene
Un cvasistat recunoscut de unele țări, dar care pentru mulți și pentru nu este stat în adevăratul sens al cuvântului din moment ce nu-și controlează total teritoriul său enclavizat de coloniile și punctele de trecere israeliene. Teritoriile palestiniene, adică Fâșia Gaza și Cisiordania, au fost create în anii ’90 după un acord între statul israelian și Organizația pentru Eliberarea Palestinei.
Deși teoretic parte din aceeași entitate / stat. Teritoriile Palestiniene sunt conduse de facțiuni diferite. În timp ce în Cisiordania conduce Fatah (urmașa nucleului OEP al lui Yasser Arafat, devenită acum un partid care a renunțat la terorism), în Fâșia Gaza conduce gruparea islamistă Hamas, care i-a expulzat din acest teritoriu pe reprezentanții Fatah, cu forța armelor, în 2007.
O altă grupare importantă palestiniană este Jihadul Islamic, care are la rândul său o aripă armată, Brigăzile Al-Quds.
Hamas
Această grupare islamistă considerată teroristă în cea mai mare parte a Occidentului provine din mișcarea pan-islamică Frăția Musulmană, deși de câteva decenii a căpătat o identitate proprie, distinctă. Principalul său obiectiv e lupta cu statul Israel, mergând până la distrugerea acestuia.
Hamas a devenit popular prin faptul că a devenit cel mai radical partid mare palestinian, pe când Fatah a devenit mult mai moderat. Are o aripă armată, Brigăzile Al-Qassam, și e în spatele a mii de atacuri anti-israeliene în ultimele decenii. După ce a preluat puterea în Gaza, Hamas a fortificat acest teritoriu, extinzând numărul tunelelor și construind neîncetat rachete și alte mijloace de luptă.
Hamas se bucură de ceva sprijin în lumea musulmană, deși cele mai multe dintre guvernele din regiune sunt foarte sceptice – chiar ostile – față de această organizație. Există și excepții. Iranul este un aliat solid al Hamas, alimentând-o cu bani și arme. Un alt aliat al Hamas este Hezbollah, o grupare militantă islamistă asemănătoare din Liban, unde este frecvent parte a guvernărilor și unde are un adevărat stat în stat. Hezbollah a început o serie de tiruri de mică amploare în Israel în solidaritate cu Hamas și a avertizat că va ataca mai serios statul evreu dacă acesta va invada Gaza pentru a elimina Hamas. Qatar, o țară arabă altfel cunoscută pentru relațiile bune cu Vestul, găzduiește totuși o parte a conducerii organizației.
O bună parte din forța Hamas vine din donațiile de bani foarte consistente pe care le primește de la oameni din lumea musulmană.
Atacul pe care l-a realizat în octombrie 2023 în Israel, unde au murit peste 1.300 de oameni, e considerat cel mai grav atac de acest tip comis asupra statului evreu.
Israel
Statul Israel s-a născut din adversitate, în adversitate și a continuat să trăiască în adversitate. Așa că permanenta insecuritate este trăsătura sa definitorie. Mai mult decât celelalte state dintr-o regiune prin definiție nesigură. Israel se mai deosebește de celelalte și prin faptul că este singura democrație reală din regiune, chiar dacă statul de drept s-a mai erodat sub guvernările Netanyahu.
După o serie de războaie victorioase în câteva decenii și după procese de pace – formale sau informale – cu vecinii săi arabi, Israelul este mai degrabă sigur în fața agresiunii vreunui stat, în special pentru că are o relație de securitate excelentă cu America. Dar statul nu atât de sigur când e vorba de actori capabili de conflicte asimetrice, cum sunt grupările teroriste.
”Problema palestiniană” stă în centrul preocupărilor Israelului. Statul s-a născut în 1948 printr-un conflict cu palestinienii locale și cu 6 state arabe. Mulți dintre palestinieni – câteva sute de mii de oameni – au fost siliți să-și părăsească locuințele din cauza războiului și după război. O bună parte a lor a fost silită chiar de către israelieni.
Crearea Teritoriilor Palestinene – stat sau regiune autonomă, depinde cum vrei să-i spui și procesul de pace oficial cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei nu a rezolvat chestiunea. Pe de o parte, Palestina nu este un stat propriu-zis, chiar dacă unele țări îi recunosc statalitatea. A existat chiar o tentativă în 2000-2001 de a face o pace care să creeze un stat palestinian, dar convorbirile moderate de președintele american Bill Clinton au eșuat în cele din urmă după ce liderul palestinian Yasser Arafat a refuzat compromisul final. O ”Intifada”, ridicare în masă a cetățenilor palestinieni, a avut loc și a fost în cele din urmă înăbușită, cu pierderi de ambele părți.
Una dintre principalele probleme de atunci încoace este că Israelul a continuat să construiască colonii evreiești, unde s-au mutat unii dintre cei mai radicali dintre cetățenii săi, chiar în aceste teritorii palestiniene. Ceea ce a redus și mai mult din spațiul destinat palestinienilor și face foarte dificilă ajungerea la pace.
Pentru Israel, în acest moment, principala amenințare statală la adresa securității sale vin dinspre Iran, o teocrație musulmană care are ca principali inamici SUA și Israelul și care are o rețea de grupări radicale din regiune drept colaboratori, printre care Hezbollah și Hamas. Ca actori non-statali, dincolo de aceste 2 grupări menționate, există o mulțime de altele, de la Jihadul Islamic palestinian la miliții siriene, irakiene și așa mai departe până la rămășițele grupărilor teroriste Statul Islamic sau al-Qaida.
Notabil, Israelul are nu doar cea mai puternică armată din regiune, ci deține și arma nucleară.
Hezbollah
Această grupare islamistă libaneză a apărut ca o mișcare de rezistență față de ocupația israeliană a zonelor din sudul Libanului. Hezbollah a devenit un adevărat ”stat în stat” în Liban în ultimele decenii, fiind frecvent parte a guvernării. Principala sa putere vine din forța armată, fiind capabilă să mobilizeze zeci de mii de luptători – sau chiar mai mult, la nevoie – și din finanțările foarte generoase pe care le primește. Iran este principalul său sponsor și o alimentează cu sume mari de bani și armament. Gruparea servește, în general, intereselor iraniene în regiune, ba chiar luptă în războaie în tabăra susținută de Teheran, așa cum se întâmplă în Siria, acolo unde Hezbollah este implicată masiv.
Hezbollah a purtat numeroase conflicte cu Israel, cel mai serios fiind cel din 2006, când am avut un război în toată regula care a durat 34 de zile.
Gruparea musulmană șiită a avertizat acum că va susține Hamas. Deocamdată, a recurs doar la câteva tentative de incursiuni și tiruri cu rachete asupra Israelului.. și nu a declanșat operațiuni masive.
Iran
Iranul este considerat de majoritatea țărilor din regiune statul-problemă. O teocrație (stat condus de liderii religioși), având și o tentativă de democrație, de fapt bine controlată de Liderul Suprem, Iranul are 2 inamici declarați: Marele Satana (America) și Micul Satana (Israel).
Fiind o putere mare, ambițioasă, care sprijină diverse grupări din regiune și fiind amenințător față de statele arabe apropiate de America (țările Golfului, Iordania, Egipt), Iranul nu are mulți prieteni printre acestea. Fostul rege Abdullah al Arabiei Saudite chiar i-a cerut președintelui de atunci al Americii, George W. Bush, să atace Iranul pentru ”a tăia capul șarpelui”. Guvernul iranian s-a implicat în războaiele civile din Siria și Yemen și are o influență majoră în Irak.
Iranul încearcă, deși oficial neagă, să devină o putere nucleară, lucru pe care cele mai puternice state ale lumii încearcă să îl împiedice.
Puterea de la Teheran a susținut, din anii ’80 până azi, o serie de forțe anti-Israel, începând cu Hezbollah, Siria și Hamas. Iranul a recurs deseori la terorism anti-Israel. La rândul său, Israelul a fost de multe ori aproape să atace Iranul pentru ca acesta să nu dobândească arma nucleară și i-a atacat forțele expediționare din Siria sau a țintit aliații acesteia.
Susținerea Iranului pentru Hezbollah (mai ales) și Hamas este masivă și pune probleme de securitate majore guvernului israelian.
Teheranul a avertizat cu ”consecințe neprevăzute” Israelul dacă acesta escaladează conflictul său cu Hamas.
Egipt
Această mare țară musulmană arabă a dus câteva războaie cu Israelul. Cu toate astea, după pacea de la finalul anilor ’70, Egiptul s-a apropiat treptat de Israel și, fără a deveni aliate, cele două țări au cooperat pe mai multe planuri, în special combaterea terorismului. Relația lor este una bună, în mod tacit, deși opinia publică egipteană e mai degrabă anti-israeliană.
Deși e un stat arab, iar palestinienii sunt arabi, Egiptul e foarte sceptic față de aceștia, date fiind problemele sale cu terorismul islamic. Unul dintre motivele pentru care Egiptul ezită să primească refugiați palestinieni e tocmai teama că printre aceștia s-ar putea infiltra teroriști.
Un alt factor ține de relația bună de securitate pe care Egiptul a avut-o în ultimele decenii cu SUA, aliatul Israelului. Chiar dacă aceasta a oscilat, ea a rămas una dintre constantele politicii de securitate egiptene.
În fine, actualul regim de la Cairo nu privește gruparea Hamas într-o lumină bună. De ce? Hamas a pornit ca o ramură a Frăției Musulmane. Iar actualul regim, care este în fapt o dictatură a armatei egiptene, s-a instalat la putere după ce a dat o lovitură de stat pentru a înlocui regimul Frăției Musulmane care era la putere în Egipt.
Factorul de neprevăzut e că opinia publică egipteană poate pune mare presiune pe guvernul său pentru susținerea palestinienilor.
Iordania
Interesele Iordaniei sunt asemănătoare cu ale Egiptului. Relația cu America e importantă pentru regatul cu capitala la Amman, plus că nu mai vrea altă ”problemă palestiniană”. Cei mai mulți dintre cetățenii săi sunt refugiați palestinieni, iar grupările palestiniene au încercat cu decenii în urmă chiar să răstoarne guvernul iordanian și au fost gonite după un mic război. Nici ea nu vrea să mai primească noi refugiați/
În plus, Iordania are o relație rezonabilă cu Israel și nu are chef de conflicte cu acesta după ce a purtat atâtea războaie în trecut. Ca și în cazul Egiptului, există o presiune a cetățenilor săi pentru o atitudine mai dură față de Israel, în apărarea palestinienilor.
Statele din Peninsula Arabă și Golful Persic
Țări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe sau Oman s-au ținut și ele departe de implicarea prea mare în conflictul israelo-palestinian. Cu toate astea, ele au relații formale sau informale cu Israelul.
Pentru ele relația cu Statele Unite, aliatul Israelului, este una esențială, mai ales că se tem de vecinul lor agresiv, Iran. Dar și pentru că sunt țări exportatoare de petrol și prosperitatea lor depinde și de stabilitatea regiunii.
Există și Yemen, care e în plin război civil, iar gruparea Houthi, susținută de Iran, deși acesta nu are controlul pe care îl are asupra Hezbollah, a atacat Israel cu rachete și drone, toate interceptate. Houthi nu sunt însă nici suficient de aproape, nici suficient de puternici pentru a amenința serios Israelul. Ce ar putea însă puternica grupare yemenită, care domină o mare parte a țării, ar fi să escaladeze confruntarea cu alte state arabe, începând cu Arabia Saudită, state care deja luptă într-o coaliție anti-Houthi în Yemen, alături de forțele din Sud.
Sunt însă și țări cu o dinamică interesantă cu palestinienii, cum este Qatar. Micul dar influentul stat din Golf găzduiește o parte din leadershipul Hamas, deși are relații de securitate bune cu Statele Unite.
America
Principala putere mondială are o relație foarte strânsă, începută la finalul anilor ’40 ai secolului XX, cu Israelul. O relație care a crescut în timp și a devenit unul dintre reperele politicii externe americane în regiune.
În același timp, America are relații bune, strânse, care îmbină interesele economice cu cele de securitate, cu majoritatea celorlalte state învecinate, de la Arabia Saudită la Egipt și de la Iordania la Turcia. Cu acestea, precum și cu Israelul, SUA împărtășește adversitatea față de Iran, precum și față de terorismul islamic.
Guvernele de la Washington trebuie să balanseze aceste două părți ale politicii lor din regiune.
Turcia
Statul condus de Erdogan a încercat în ultimii ani să se profileze drept ”farul” lumii musulmane. Fiind în același timp parte din NATO, marea alianță militară a Occidentului.
Or având acest rol tot mai proeminent, care a constat inclusiv în implicarea în războiul civil din Siria, Turcia nu poate părea nepăsătoare la problema palestiniană.
Retorica lui Erdogan a devenit dură față de Israel de la reizbucnirea conflictului cu Hamas, în octombrie 2023, chiar dacă relațiile turco-israeliene au fost excelente timp de multe decenii.
Ce dorește Turcia? Să arate că rămâne un lider al lumii musulmane, unul care nu-i uită pe palestinieni. Până la a lua măsuri concrete anti-Israel mai sunt însă câțiva pași mari și o evoluție gravă a situației din Gaza.
Rusia și China
Moscova și Beijingul sunt pe aceeași pagină în ce privește conflictul dintre Israel și Hamas. Au ceva influență în regiune, inclusiv multe legături cu țări arabe din regiune, dar departe de aspirațiile lor și extrem de departe de cea pe care o are rivalul lor strategic, America.
Desigur, pentru ele ce este important ar fi ca Occidentul – care susține Israelul – să se încurce în acest conflict. Nu pentru că ele ar fi neapărat anti-Israel, relațiile cu acesta sunt relativ decente, chiar dacă s-au mai deteriorat cu Moscova, ci pentru că asta le-ar spori lor influența acolo. Așa că ele au ales calea prudentă, deși mai degrabă pro-palestiniană.
Deja pentru Rusia e important că o parte din atenția acordată Ucrainei e direcționată acum acolo. Pe de altă parte, China și Rusia au relații bune cu Iranul, care e la un pas să se implice și mai mult în acest conflict.
La ce pot spera ele? La neplăceri pentru Occident, prin ricoșeu, din cauza noii crize, și la o ocazie de a ocupa un eventual spațiu liber acolo.