Putin a venit la Moscova ca un om modest. În comportament. Altfel era deja multimilionar în dolari după ce participase la prădarea frenetică a resurselor orașului Sankt-Petersburg, unde fusese viceprimar. În 1996 a pierdut postul și, conform propriilor declarații, a trebuit să accepte o slujbă nu teribil de importantă la Kremlin pentru că nu găsea ceva mai bun. 1997 l-a găsit ca adjunct al șefului Departamentului pentru Managementul Proprietăților din Administrația Prezidențială Rusă. 3 ani mai târziu era președintele Rusiei, deci unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia. Un salt extraordinar, fără precedent în istoria unei puteri mondiale.
Cum a fost posibil ca funcționarul modest și îndatoritor față de șefi să se transforme atât de rapid în liderul cu imagine de dur al uneia dintre cele mai puternice state din lume?
Sunt mulți factori și, în general, n-ar trebui să găsim o explicație singulară unui fenomen istoric. Putin însuși este un om abil și suficient de compus. A fost și în locul potrivit la locul potrivit. A arătat loialitate. A avut și norocul ca o serie lungă de politicieni de top să facă erori care i-au scos din cursă. Și așa mai departe.
Dar pentru ca Vladimir Putin să poată fi vândut națiunii ca un lider adevărat a fost nevoie ÎN PRIMUL RÂND de o uriașă campanie de relații publice. Una în care pe o parte imaginea sa a fost gonflată de presa favorabilă până la dimensiunile de azi, iar pe alta adversarii săi au fost distruși din punct de vedere politic și mediatic. Campania asta e instructivă pentru oricine e în domeniul comunicării, politicii, jurnalismului și nu numai.
Cine a creat campania care l-a creat pe Putin așa cum îl știm? Un clan. Sau mai bine zis o alianță de oligarhi, presa aservită lor, politicieni de vârf, oameni din serviciile secrete și ”tehnologi politici”.
Context
Președintele rus Boris Elțin era o epavă în a doua jumătate a anilor ’90. Bolnav de inimă. Absent pentru cea mai mare parte a timpului. Alcoolic. Și nu doar alcoolic, dar amesteca alcoolul cu pastilele pentru depresie, o combinație total nerecomandată dacă vrei să rămâi lucid. Elțin devenise un fel de mort-viu, un lider care cădea din picioare la întâlniri oficiale, în fața camerelor. Sau care nu reușea să mai ajungă la ele. Într-o vizită oficială în Irlanda a fost atât de beat încât nu a reușit să se dea jos din avion. Aeronava a făcut cale întoarsă, iar în Rusia Elțîn a spus că dormea și pur și simplu n-a avut curaj nimeni să-l trezească. Pe scurt, o rușine națională.
Dar Elțîn era important pentru elitele ruse. Pentru oligarhii și oamenii din politică, administrație și serviciile secrete care s-au îmbogățit nerușinat puțin înainte și mai ales după căderea URSS. Inclusiv Vladimir Putin avea un dosar important deschis de procuratura rusă. Dar el era un pește mic. Altfel, dimensiunile jafului sunt uluitoare. Iar oamenii aceștia nu voiau să-și piardă averile și privilegiile. De aceea l-au sprijinit masiv pe Elțîn alegerile din 1996, când comunistul Ziuganov era aproape de victorie. Alegeri în mare parte furate pentru Elțîn cu ajutorul acestor personaje. Iar bătrânul lider rus i-a ajutat la rândul său. I-a lăsat să fure și mai mult. Programul ”împrumuturi contra acțiuni” a făcut ca oligarhii ruși să pună mâna pe cele mai importante părți ale economiei ruse – de la petrol la aluminiu – la prețuri absolut derizorii.
Acum scopul elitei corupte era să găsească pe cineva care să nu le ia averile și să nu-i trimită la închisoare. Sau mai rău.
Desigur, această elită nu erau unită. Existau diverse clanuri, alianțe permanente sau de moment, interese. Fiecare grupare avea candidatul său pentru a-i succeda lui Elțîn. Unii foarte puternici. Multă vreme Putin nu a fost printre aceștia.
În căutarea unui nou țar
Vladimir Putin a venit la Moscova pe o poziție relativ modestă. Apoi a urcat rapid, sprijinit de o puternică grupare din Sankt-Petersburg din administrația rusă și nu numai. Principalele lui calități? Loialitatea și discreția. A ajuns în scurt adjunct al șefului Administrației Prezidențiale și director al serviciului de informații FSB, succesorul KGB. La un moment dat a ajuns pe radarul unora dintre cei care trăgeau sforile pentru a-și pune favoritul ca președinte al Rusiei după plecarea lui Boris Elțîn, naturală sau la terminarea mandatului.
Nici măcar nu era favorit. Existau mulți înaintea lui. Iar cel mai important dintre ei era Evgheni Primakov. Fost șef al spionajului, fost ministru de Externe, Primakov a ajuns premier al Rusiei într-o perioadă de criză economică. El a fost concediat rapid de Elțîn, nu pentru că ar fi condus rău, ci pentru că devenea prea popular. Primakov a trecut câteva reforme importante prin Parlamentul anti-Elțîn și a căpătat mult respect pentru atitudinea sa fermă față de America. Era în avion când NATO a început bombardarea Iugoslaviei, în 1999, și a întors avionul din drumul spre o vizită oficială la Washington, chiar deasupra Atlanticului. Rușilor le-a plăcut.
Chiar și după concedierea sa a rămas principalul favorit pentru a-i lua locul lui Elțîn. Inclusiv datorită concedierii. Avea sprijinul aproape tuturor guvernatorilor și liderilor de republici unionale din Rusia. Mulți oligarhi pariau pe el, mai ales influentul oligarh sforar Vladimir Gușinski, posesor al unui imperiu media. Era experimentat și bine văzut, cu o popularitate în jurul a 40%, enormă pentru Rusia acelor vremuri. Primakov a rămas principalul favorit și după ce Vladimir Putin a ajuns premier.
Pentru că da, în 1999, Vladimir Putin a fost numit premier. Trecuse proba de foc a loialității față de Elțîn în câteva rânduri. Mai ales când a forțat demisia procurorului-general al țării, Igor Skuratov, care începuse un mare caz de corupție care risca să ducă până la președintele rus. Elțîn risca multe, chiar să fie demis. Putin, pe atunci director al FSB, l-a distrus pe procuror cu o casetă care arăta un bărbat presupus a fi acesta în compania unor prostituate. Skuratov a trebuit să plece. Kompromatul e o armă rusească puternică.
Elțîn a fost mulțumit. A considerat că poate avea încredere în omul ăsta modest și loial, poate chiar să-l lase președinte în locul său. Scopul lui pentru când își termina mandatul era unul simplu: El și familia lui să scape de pușcărie. Nu doar pentru abuzul de putere și alte fapte din zona asta comise în timpul președinției. Ci mai ales pentru că familia și apropiații săi furaseră miliarde.
Mai mulți oameni au început să mizeze pe Putin ca înlocuitor al lui Elțîn.
Asasinate de caracter și construirea unui ”om providențial”
Problema lui Putin era că aproape nimeni nu știa cine este, iar dintre cei care știau, prea puțini aveau încredere în el. Cota lui de încredere era 2%. A lui Primakov era 35-37%. Comunistul Ziuganov avea și el scoruri mari. Faptul că a ajuns premier în august nu însemna mai nimic, deși a contribuit de la sine la o creștere a notorietății. Elțîn schimbase frenetic premierii în ultimul timp, media mandatelor era de câteva luni.
Dar existau oameni care erau hotărâți să-l transforme pe Vladimir Putin. Șeful Administrației Prezidențiale, Aleksandr Voloșin, un politician extrem de influent. Oligarhul Boris Berezovski, foarte apropiat de Boris Elțin, un adevărat păpușar. De altfel, Voloșin era omul său. Un alt om de pe ștatul său de plată era Serghei Dorenko, un superstar al show-urilor politice din acea perioadă, de la televiziunea ORT (în teorie de stat, dar controlată de Berezovski). Oligarhul l-a angajat pe Dorenko după acesta a spus chiar despre el, după o tentativă eșuată de asasinat căreia îi fusese victimă, că e un criminal și că ar trebui ca oamenii de genul său să se împuște în poligon.
Mai era și ‘tehnologul politic’ devenit adjunct al Administrației Prezidențiale, Vladislav Surkov, un adevărat geniu al manipulării, un PR-ist care a șocat Rusia în anii ’90 cu campaniile sale pentru oligarhul Hodorkovski. În una dintre ele, pe panouri uriașe, era prezent chiar Hodorkovski, făcând reclamă băncii sale ținând în mână valize cu bani. În deceniile care au urmat, Surkov avea să creeze mare parte din uriașa farsă care este sistemul politic din Rusia, să spele pe creier toată societatea prin controlul presei și să fie în spatele unor campanii de dezinformare externă care au susținut evenimente precum anexarea Peninsulei Crimeea. Alături de el, Gleb Pavlovski, fost disident antisovietic devenit tehnolog politic, o altă minte care știa să creeze sisteme de manipulare. Alt oligarh, Roman Abramovici, contribuia și el cu bani. Erau și alții, chiar dacă toți aceștia erau o minoritate în elita politică a Rusiei.
Înainte de a-i construi lui Putin imaginea era nevoie să i-o distrugi pe a lui Primakov. Lucru deloc ușor. Primakov era ferm, experimentat și respectat. Singura lui problemă? Nu mai era tânăr. Iar echipa de manipulare a Kremlinului a făcut tot posibilul să-l asocieze cu fragilitatea lui Elțîn. Prin comparație, presa a început să fie inundată de imaginile cu tânărul și vigurosul Putin, musculos și practicant de judo.
”Chiar mai vrem încă un președinte bătrân și bolnav?” Atacul masiv a început când Primakov a fost operat la șold. Dorenko, din postura lui de star TV, a făcut câteva săptămâni de emisiuni în care a prezentat operația ca pe ceva la limita handicapului fizic. Ca și cum Primakov n-ar mai fi putut merge. A prezentat chiar imagini cu modul în care se taie prin picior pentru o asemenea operație. Publicul a fost șocat și oripilat de ce a făcut Dorenko. Primakov a fost scandalizat și s-a plâns public. Cu toate astea, campania a fost eficientă, fostul premier a părut bătrân și fragil. Popularitatea lui a scăzut rapid, cea a lui Putin a crescut. Alte acte de asasinat de caracter au venit firesc. Primakov a fost zugrăvit ca un comunist și un simpatizant al cecenilor, printre altele.
A urmat un pact în Parlament între nou-creatul partid pro-Putin ”Unitatea” și…Partidul Comunist pentru a izola partidul lui Primakov, ”Patria”. Ajunși în minoritate, oamenii lui Primakov au început să-l părăsească. Guvernatorii la fel. Principalul rival era lovit. Dar încă nu era bătut. Și tot controla forțe mai mari decât ale lui Putin.
Momentul care a schimbat tot a fost însă cel al atacurilor teroriste comise de islamiștii caucazieni – cei mai mulți ceceni – pe teritoriul Rusiei. O incursiune militară și bombe care au explodat în mai multe orașe din Rusia. Întrebările despre atacurile cu bombă încă abundă. A fost cumva o operațiune a serviciilor secrete pentru a crea un motiv de atac? Mai multe investigații au sugerat asta, dar au fost oprite, unii dintre investigatori au fost aruncați în închisoare. Angajați ai serviciilor secrete au fost prinși în acea perioadă cu explozibil în orașul Razian. Șeful FSB a pretins că era zahăr și era doar un exercițiu. Fostul ofițer FSB Aleksandr Litvinenko a scris o carte în care a spus cu subiect și predicat că a fost o operațiune falsă creată de Rusia pentru a justifica un război care să-l propulseze pe Putin la președinție. Poate e așa, poate nu, probabil nu vom afla prea curând.
Cert e că Putin, cu acordul lui Elțîn a lansat invazia asupra Ceceniei, care era juridic teritoriu rusesc dar care era de facto independentă după războiul din 1994-1996.
Mașinăria de propagandă a Kremlinului l-a transformat pe Putin în omul providențial. Singurul suficient de viguros și hotărât să conducă lupta. Singurul în stare să salveze Rusia.
”Teroriștii nu sunt în siguranță nicăieri. Îi facem praf și la căcăstoare”, declara Putin, recitând fără îndoială texte scrise de specialiști în manipulare care consultaseră sociologi. Omul modest, îndatoritor față de șefi și foarte prudent se schimbase. Fusese schimbat.
Țarul se ridică și-i taie pe curteni
Toată campania asta i-a adus succesul lui Putin. Presa a trecut de partea lui, publicul la fel. La alegerile parlamentare de la finalul lui 1999, partidul său, ”Unitatea”, a luat 23% din voturi, deși avea doar câteva luni de existență. A ieșit pe locul 2, foarte puțin în urma comuniștilor, dar aceștia erau oricum scoși din orice calcule pentru putere. Cu cele 8% ale altui partid pro-Putin, Uniunea Forțelor de Dreapta, plus independenți și alte partide pe care Kremlinul le putea manipula, Putin controla Parlamentul. Partidul ”Patria” al lui Primakov, care cu câteva luni în urmă avea un avans zdrobitor, a luat doar 13%. În scurt timp acesta a trecut în tabăra lui Putin și a renunțat să candideze la alegerile prezidențiale din 2000. Pe care Putin le-a câștigat din primul tur, cu 53%.
Acesta nu a fost sfârșitul campaniei de manipulare în masă, ci doar începutul său.
Principalele televiziuni au trecut rapid sub controlul lui Putin. Gușinski, oligarhul inamic al lui Putin, a fost nevoit să-și vândă, în schimbul libertății, postul NTV. Presa independentă a trecut treptat sub controlul Kremlinului. Manipulatorul-șef Surkov a creat mai mult decât un președinte. A creat un țar. Presa era controlată din biroul său și liderii ei erau mereu chemați la ședințe pentru a primi indicații. Acolo unde era nevoie, noi instituții de propagandă au fost create. În scurt timp, Putin a căpătat o imagine de semizeu în ochii publicului rus. Un bărbat puternic, care poate orice. Cel mai puternic om din lume. Omul care poate face orice cu oricine.
Și a făcut, cel puțin în Rusia. Chiar și cu cei care fuseseră în spatele ascensiunii sale, care-i creaseră această imagine. Boris Berezovksi, care credea că dacă Putin îi e dator îi va fi și recunoscător, care credea că îl poate controla pe acesta, apoi că i se poate opune, a fost spulberat rapid de puterea Kremlinului. Pus sub investigație, mare parte din avere i-a fost luată și imperiul său media capturat de stat. A fugit în Marea Britanie, unde a trăit mai degrabă ascuns. A fost găsit spânzurat, în mod misterios, în 2013.
Omul său de la ORT, Dorenko, a fost eliminat rapid după ce l-a criticat pe Putin în cazul submarinului Kursk, al cărui echipaj a murit deși putea fi salvat, în timp ce Putin era la plajă. Concediat imediat, n-a mai lucrat niciodată în televiziune.
Voloșin, care s-a arătat nemulțumit de politica de acaparare a companiilor energetice de către Kremlin, a demisionat în 2003 și, deși a mai ocupat posturi călduțe, nu a mai fost niciodată un jucător important. Pavlovski a trebuit să plece în 2011, după ce a criticat revenirea lui Putin la președinție după ce îi lăsase temporar locul lui Dmitri Medvedev și rămăsese premier, și tendința spre anihilarea totală a opoziției.
Manipularea unei întregi societăți
Controlul presei nu a fost de ajuns. Pentru ca Putin și regimul său să prospere a fost nevoie să pună sub control politica, dar și societatea civilă. Surkov și Pavlovski au creat un sistem de ”democrație suverană” care era de fapt un mecanism dictatorial care mima democrația. Nu au mai fost admise partide care să deranjeze Kremlinul. Extremiștii lui Jirinovski și comuniștii lui Ziuganov au fost păstrați pentru că nu puteau lua niciodată controlul. Au fost create partide-marionetă și eliminate cele de opoziție. Când n-a fost de ajuns, alegerile au fost fraudate, iar protestele cu sute de mii de oameni au fost reprimate.
Chiar și mișcările civice au fost manipulate. Grupuri noi au fost create din ordinul lui Surkov, de multe ori fiind puse să se atace unele pe altele. Tradiționaliști ortodocși versus grupuri LGBT. Grupuri cvasinaziste versus unele de extremă stângă. Toate controlate. Tineretul a fost cooptat pe cât posibil, fiind create mai multe mișcări, cea mai importantă fiind ”Nași” (Ai Noștri), unde fel Komsomol cu vederi ”patriotice”.
De altfel, patriotismul a devenit religia de stat a Rusiei. Un patriotism care a devenit tot mai imperialist și mai militarist pe măsură ce trecea timpul.
Populației i s-a dat un scop și perspectiva unui ”viitor luminos” sau măcar al glorificării trecutului. Rușilor le-a plăcut.
I s-au dat și inamici. Primii au fost oligarhii. Unii au trebuit să fugă, precum Gușinski și Berezovski, alții au făcut ani de pușcărie, precum Mihail Hodorkovski. Alții au scăpat doar cu umiliri publice, au pupat inelul și li s-a permis să se îmbogățească mai departe. Putin și-a creat și oligarhii săi, oameni care au făcut miliarde datorită legăturile cu el. Dar, în public, el a pozat ca țarul care-i apără pe ruși de ”boieri”. Rușilor le-a plăcut și asta.
Apoi inamicii au început să fie cei din Vest, pe măsură ce Putin devenea mai dezamăgit de cooperarea cu Europa și America. ”Agenții străini”, Occidentul cel perfid care a umilit Rusia, ”trădătorii ruși” infiltrați. Aceștia din urmă fiind, desigur, cei care susțineau democrația și drepturile omului. Unii au fost de-a dreptul împușcați în stradă, alții forțați să emigreze sau băgați la închisoare. Dar aparatul de manipulare i-a convins pe ruși că Rusia e o țară sub asediul străin. Și că doar Putin îi poate proteja. Iar lupta se poate da acasă, dar și în Georgia sau Ucraina. De ce nu? Doar rușii știau de la TV, din presa scrisă și de pe Internet că Occidentul cel mârșav poate ataca oriunde.
Destinul minciunii ajunse la cangrenă
Rusia a devenit un imperiu al minciunii și manipulării. Ba chiar a început să exporte masiv. Aparatul său de dezinformare a profitat de Internet și a contaminat societățile din întreaga lume. A intervenit în alegerile din SUA, în Brexit, în susținerea teoriilor conspiraționiste din vremea pandemiei COVID-19.
Dar mai ales a servit ca bază de suport pentru războaiele Rusiei din Ucraina. Extern, dar mai ales intern. Aici Surkov a avut din nou un rol. Plecat de la Kremlin în 2013, după ce Putin a ales o cale mai brutală de a trata opoziția și societatea, a primit sarcini în privința Ucrainei. Invazia din 2014 a fost însoțită de același joc de manipulare, minciună, deturnare a atenției și racolare sau învrăjbire a unor grupuri sociale. Ideea că etnicii ruși sunt sub amenințarea genocidului în Ucraina, construită bineînțeles de Kremlin, a raliat societatea rusă în sprijinul lui Putin. Mai ales că Peninsula Crimeea a fost anexată.
Putin a declanșat cel mai grav conflict european după Al Doilea Război Mondial fiind convins că poate manipula încă o dată suficienți oameni din lume, dar mai ales din Rusia. A considerat că societatea rusă e suficient de spălată pe creier pentru a accepta și susține războiul. Că îi va putea ”juca” pe europeni și occidentali suficient cât să își atingă scopurile.
Ca rezultat avem o imensă tragedie umană în plină desfășurare. Și o Rusie ruinată, izolată, disprețuită. Pare că Putin s-a înșelat în privința limitelor manipulării. Probabil și Surkov, care ar fi fost arestat după ce invazia care se anunța un succes triumfător s-a transformat într-un dezastru strategic și un blocaj militar în care Rusia sângerează.
Nu știm ce va fi la final. Dar știm că sunt câteva lecții aici. Despre manipulare, înăbușirea libertății de gândire și puterea necontrolată.